Marius reprezinta comunitatea pagana la MTS

In data de 18 Februarie 2020 am fost prezenți la ședința Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret la invitația Ministerul Tineretului și Sportului-România, fiind reprezentanți de colegul nostru, Marius.


In cadrul ședinței am susținut o serie din demersurile la care ne-am angajat pe următorii 4 ani: sporirea gradului de incluzivitate, necesitatea introducerii unor programe de prevenire si combaterea a discursului instigator la ura, necesitatea finantarii proiectelor de cultura si conservarea patrimoniului cultural romanesc, promovarea unor campanii de ecologizare si politici publice verzi.


Astfel, speram ca propunerile noastre salutate de altfel de guvernarea provizorie PNL sa fie parte dintr-un program și o agenda guvernamentală de durata și care sa rupă bariera politica și sa devină prioritate 0 pentru România și dezvoltarea ei sustenabila, in sprijinul valorilor verzi, democratice și ale drepturilor omului.



COMUNICAT DE PRESA EMIS DE SERVICIUL RELAȚII PUBLICE DIN CADRUL DEPARTAMENTULUI SECRETARIAT IN DATA DE 22.02.2020.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.