Societăţile spiritiste şi pasiunea pentru ocultism

În 1848, o istorie ciudată suscită comentarii în micul orăşel american Hydesville. Trei surori, Kate, Margaret şi Leah Fox, puneau întrebări spiritelor prin interme­diul unui mediu, pretinzând că intră în legătură cu sufletul defuncţilor, care îşi manifestau prezenţa prin deplasarea unor obiecte. Entuziasmul este imens, iar în curând primele societăţi spiritiste apar în Statele Unite, apoi şi în Europa, unde foarte repede vor număra mii de adepţi, printre care Arthur Conan Doyle (1859-1930), creatorul celebrului Sherlock Holmes şi apostol neostenit al mişcării spiritiste. În Franţa, spiritismul este popularizat de Hyppolyte-Leon Rivail (1804-1869), un mediu care pretinde că într-o viaţă ante­rioară a fost druid şi care, începând cu anii 1850, adoptă definitiv numele de Allan Kardec.

În lucrările sale, reeditate fără înce­tare, el face din reîncarnare regula de bază a vieţii. La începutul secolului XX, interesul pentru societăţile şi fenomenele spiritiste a fost atât de mare, încât a depăşit cu mult cercul închis al adepţilor.

În aceste con­diţii, contrar uzanţelor, anumite şedinţe erau publice. Este cazul unei şedinţe ţinute la Paris, în 1906, în jurul unui medium originar din Italia, Eusapia Palladino. La una din transele sale participă chiar crema ştiinţei franceze: chimiştii Pierre şi Mărie Curie, astronomul Camille Flammarion, dar şi marele filozof Henri Bergson.

Neîncrezători, toţi asistă la levitaţia mesei în faţa căreia se aflau. „Am văzut, dar cu toate acestea raţiunea mea nu crede”, va comenta Pierre Curie.

Gustul pentru ocult

În arierplanul fenomenelor spiritiste se află o efervescenţă a ocultismului ce caracte­rizează cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi începutul celui următor. Termenul ca atare este utilizat din jurul anului 1840.

El corespundea unui retur în forţă al ideilor conform cărora ar exista o cunoaştere anterioară tuturor celorlalte, care a traversat civilizaţiile din Egiptul antic până în zilele noastre.

Un gânditor ocult prin excelenţă a fost Alphonse-Louis Constant (1810-1875) care, sub numele de Eliphas Levi, a popularizat aceste idei, afirmând că „filozofia ocultă pare a fi fost dădaca sau naşa tuturor religiilor, pârghia secretă a tuturor forţelor intelectuale […] şi regina absolută a societăţii, în epocile în care ea era rezervată exclusiv educaţiei preoţilor şi regilor”. Astfel, câţiva iniţiaţi pot redescoperi cunoaşterea ascunsă.

Principalul său discipol, Gerard Encausse (1865-1916), sub numele de Papus – după cel al geniului medicinei neopitagoriciene – a dat o formă concretă acestei cunoaşteri înfiinţând, în 1891, Ordinul martinist, pentru a explora ştiinţele oculte.

În aceeaşi epocă, cercurile oculte vor înflori peste tot în Europa, de la Praga la Londra, trecând prin Berlin. Cel mai adesea, ocultiştii înfi­inţează grupuri masonice sau paramasonice, cum ar fi Societas Rosicruciana in Anglia, înfiinţată, în 1867, de ocultiştii englezi Robert Wentworth Little şi Kenneth Mackenzie.

Dacă unele societăţi au dispărut, altele există şi astăzi, cum este cazul Ordinului martinist sau cel al grupurilor Roza-Cruce. Desigur, ocultis­mul nu este spiritism, dar acesta din urmă s-a răspândit tocmai printr-o anumită reîntoarcere la aceste practici.

Spirit critic, te afli aici?

Datorită acestor practici rezervate unor iniţiaţi, societăţile spiritiste sunt adesea considerate secrete. Entuziasmul primilor ani a scăzut, spiritismul modificându-se profund.

În Brazilia, unde numără mili­oane de adepţi, el a devenit o nouă religie, care se alătură creştinismului; contactul cu spiritul şi credinţa în veşnicia sufletului favorizează această apropiere.

Occidentul modern, tehnologizat şi raţional, din contră, a încadrat spiritismul în categoria de distracţii simpatice pentru adolescenţi creduli, mesele turnante devenind apa­najul spectacolelor de prestidigitaţie.

În plus, „dialogul cu cei morţi” pare a nu se putea practica decât cu discreţie, mai potrivită acestui gen de conversaţie decât piaţa publică… chiar dacă voga New Age a preluat pe contul său învăţătura lui Kardec.

Societăţile spiritiste sunt de ordinul sutelor, ele continuând cu ardoare moştenirea lui Allan Kardec. Formidabila posteritate a acestuia se poate cuantifica urmărind afluenţa adepţilor la mormântul său din Cimitirul Pere-Lachaise, mormânt în forma unui dolmen, care evocă viaţa anterioară, ex-druidă, a maestrului.

Părerea mea? Despre această temă am putea vorbi ore în șir. Există multe cărți, ai căror autori încearcă să ofere informații pentru cei curioși, iar dacă tot vorbim de curiozitate, personal cred că undeva, în interior, fiecare om vrea să cunoască supranaturalul, să intră în contat cu el, evident, din diferite motive. Dar în principiu, existența noastră nu se reduce doar la simplul plan terestru – suntem mai mult decât materie, tot de aici derivă dorința de cunoaștere a individului către o lume abstractă, nepământească și plină de mister.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.